Meisie’s Weblog

Portret

Posted by monica nicolescu pe Februarie 23, 2011

În umbre adânci bate lumina profilului meu de artist

Şi cel mai bine se înţelege sprânceana mea dreaptă

Căci din ea ridicam adesea când mă prefaceam stilist

Şi creionam cuvinte sărace pe foi albe de soartă.

Se mai distinge usor buza mea de jos, totdeauna crăpată

Nu de dorinţe fierbinţi ci de prea multe păcate.

Ochii nu se conturează deloc pe umbra vieţii înnodată,

Ei s-au închis de mult de tot, când n-au primit dreptate.

Posted in Scrieri | Leave a Comment »

…Si totusi

Posted by monica nicolescu pe Noiembrie 30, 2010

De ce lasam uneori in viatza lucruri neterminate? Incepem un proiect, suntem exaltati la inceput, il construim si apoi il abandonam. In cel mai bun caz este continuat de altcineva sau in cel mai rau caz il lasam in deriva. Asa a ajuns si blogul meu: in deriva. Viatza mea in schimb a evoluat in sens opus si lucrurile au prins contur, forma si culoare. Am incetat sa mai scriu dupa ce am aflat de doua mari schimbari: ca sunt insarcinata si ca ne intoarcem in tara. Brusc aceste doua noi mari „proiecte” au devenit mai interesante si foarte personale, prin urmare nu am mai gasit resursele necesare sa scriu pe blog.

Asa cum un anumit moment m-a determinat sa incep sa scriu asa si acum o anumita seara m-a determinat sa revin la ceea ce am inceput. Acea seara a lasat in mine o urma a timpului, a tineretii care se duce, a maturitatii tot mai infloritoare, a bucuriei de a fi cunoscut oameni extraordinari si a intelegerii ca a fi printre oameni este pentru mine cel mai energizant lucru in viatza. Si despre asta simt ca vreau sa scriu!

Chiar daca tematica blogului va fi usor schimbata, iar despre cum se traieste in Romania nu am de gand sa scriu, blogul va ramane un jurnal de calatorie. Va fi despre calatoria mea in viatza oriunde m-as afla, va fi despre calatoria altora care se opresc si in viatza mea si desigur despre locurile unde voi mai ajunge. Voi fi aceeasi doar cu un an mai in varsta, cu un bebe de noua luni, cu acelasi sot si aceeasi familie, mai bogata cu o experienta superba despre viatza, cultura, societate incheiata anul trecut in State si cu multe noi alte experiente aici acasa.

Asa ca ma intorc din nou cu fatza catre acest proiect abandonat si il pun pe o noua axa, caci cred din nou in el, in mine, iar acest mic loc de internet imi apartine.

Numai bine,

Monica.

Posted in Scrieri | 2 Comments »

Dorinta sub cerul instelat

Posted by monica nicolescu pe Iunie 15, 2009

Poate unul din lucrurile pe care te astepti sa il gasesti cel mai putin in America este romantismul. Dar totusi pe malul oceanului Pacific, inconjurat de plaje cu nisip alb si dealuri si stanci rasare un orasel numit Carmel By The Sea. Recunoscut pentru comunitatea de artisti care traieste aici, in centru gasesti galerii de arte ascunse in mici si cochete gradini. Oraselul are un aer european, strazi inguste, case din povesti,  un drum superb de coasta iar centrul este plin de restaurante cochete si magazine. In completarea peisajului apare stilul de viata al celor care locuiesc aici sau care au case de vacanta. Cei care isi permit sa achizitioneze o proprietate sunt majoritatea oameni ajunsi la varsta pensionarii, care se retrag in acest orasel linistit si rupt de lume. De dimineata viata incepe cu un alergat pe Scenic Road, drum pe langa plaja si coasta, sau cu plimbatul cateilor pe plaja. Orasul este “Pet friendly” prin urmare cainele este mai mult decat un companion. Cred ca fiecare locuitor are cel putin un caine. Ai voie cu cainii in orice incinta, restaurant, magazin, iar pe plaja este un fel de expozitie canina. Oraselul a devenit si mai cunoscut dupa ce Client Eastwood i-a fost primar.

Nu cred ca exista o definitie a romantismului, fiecare si-l deseneaza cum simte, dar oricum ar fi cu siguranta in Carmel il poti regasi: fie intr-o plimbare pe malul oceanului noaptea sub cerul instelat, fie din camera unde asculti valurile cum mangaie nisipul, fie printre gradinile si galeriile orasului sau pur si simplu la o cina romantica. Iar ca o incununare pentru noi sambata seara, privind cerul instelat, am vazut o stea cazatoare. A fost cea mai clara si aproape pe care am vazut-o vreodata. Dorinta a fost pe masura.

Posted in Scrieri | 8 Comments »

Intre anonimat si decadenta

Posted by monica nicolescu pe Iunie 8, 2009

In momentul in care scoti capul de sub palaria tarii si incepi sa avansezi cu fruntea sus pe meleagurile europene, inevitabil ajungi sa te izbesti de preconceptii ale altor popoare referitoare la romani. Imaginea patata a Romaniei in cadrul Uniunii Europene este stiuta de toata lumea.  De la tigani, hoti, violatori, saraci si needucati, toti suntem bagati in aceeasi oala, individul contand mai putin. Atat de tare s-a imprimat aceasta problema incat multi romani sunt frustati in calatoriile pe care le fac in Europa, spunand timid numele tarii din care fac parte.  Explicatiile ulterioare pe care simti ca trebuie sa le dai cum ca sunt oameni muncitori si cu bun simt in tara, oameni foarte talentati sau cu minti deosebite sunt greu digerate de interlocutorii deja imbibati cu imaginile romilor care domina presa scrisa.

In schimb, vine partea frumoasa a calatoriei, in care faci un pas mai mare si ajungi pe continentul american.  Aici Romania este o simpla tara din Europa. Daca ai noroc te poate repera cu nume celebre din sport sau evident cu Dracula. In diverse medii poti conversa chiar despre anii de comunism si revolutie, despre tranzitie si intrarea Romaniei in UE. Iar tara se vede de aici de departe ca ceva exotic, care rasare de sub umbra necunoscutului. Dar in randul oamenilor obisnuiti Romania este undeva prin Europa, poate pe langa Franta (cum mi s-a spus odata)  sau acolo unde se fac ceasurile cu litere romane (cum i s-a spus surorii mele).  Si atunci apare intrebarea: este mai frustrant ca interlocutorul sa stie partile negative si tu sa incerci sa ii prezinti situatia cu alti ochi sau interlocutorul sa nu stie absolut nimic si in cel mai bun caz sa ii gasesti ca reper Dracula? Eu o prefer pe a doua, pentru ca nu trebuie sa demontezi nici o prejudecata, poti pur si simplu sa te apuci sa povestesti asa cum iti vezi tu tara.

Un cuplu de americani, care fac parte din lumea universitara, au vizitat acum 2 saptamani Romania. I-am ajutat cat am putut cu sfaturi si idei, iar la intoarcere stateam cu inima stransa asteptand impresiile. In momentul intalnirii am fost intampinati cu “Buna ziua” pe un accent englezo-romanesc. Oamenii au venit super incantati spunandu-ne ca suntem norocosi ca ne-am nascut si am copilarit in asemenea loc. Cati romani ar fi de acord cu propozitia asta si cati nu? Nu stiu daca experienta de viata si de calatorii sau mediul social in care traiesc i-a determiat sa vada ce e mai bun din Romania, dar cert este ca aceasta scurta calatorie prin Sighisoara, Brasov si Bucuresti i-a determinat sa isi doreasca sa se reintoarca.  In acest punct ma astept ca jumatate din cei care au citit pana aici sa spuna : “Da, dar sa vedem ce mai zice daca ar locui aici.”, iar jumatate sa spuna: “Da, frumos ca mai sunt si oameni care stiu sa vada frumosul.” Tu in care directie esti?

Related press articles: Imaginea Romaniei in UE

Posted in Scrieri | 6 Comments »

Zumba

Posted by monica nicolescu pe Mai 21, 2009

Ieri am fost la prima mea clasa de Zumba! Zumba este un program de aerobic bazat pe miscarile dansului latino. A fost inventat de dansatorul si coregraful Alberto ‘Beto’ Perez, iar cu ajutorul a doi tineri antreprenori au dezvoltat acest nou stil de fitness (zumba). Nefiind o persoana careia ii place aerobicul sau ideea de mers la sala, dar in schimb placandu-mi sa dansez, Zumba este exact ce aveam nevoie: muzica, dans, energie si miscare. E ca si cum te-ai duce la o petrecere si dansezi intens o ora intreaga. Nu imi dau seama daca prinde si la barbati, caci in clasa mea au fost numai fete. 🙂

Un alt element care contribuie la succesul acestei idei este muzica, care e super antrenanta si numai piese noi, de club. Desi teoretic ar trebui sa fie numai muzica latino, antrenoarea a bagat de toate genurile…important era sa fie energica. De-a lungul unei melodii construieste practic un dans. Repeti niste pasi si niste miscari, pe care apoi incepi sa le legi, iar pana la finalul melodiei iese o mica coregrafie. Desi eram foarte convinsa ca va fi super simplu, am realizat ca e nevoie de ceva antrenament mental si fizic sa retii exact toti pasii si sa ii legi. Deci pentru iubitoarele de muzica si dans, care vor putina miscare retineti Zumba. Nu stiu daca la noi a aparut, dar in US, UK, Spania, Italia e deja la moda, asa ca sigur va ajunge valul si in Romania.

Posted in Scrieri | 7 Comments »

Tratat de comoditate

Posted by monica nicolescu pe Mai 15, 2009

In top trei insusiri negative care ma caracterizeaza se aseaza cu maiestrie comoditatea. Omul comod este definit ca fiind acea persoana care nu vrea sa faca eforturi; care nu intelege sa iasa din obiceiurile lui, din ritmul lui tihnit, obisnuit de viata.  Pentru omul comod, in schimb, comoditatea este acea stare de bine, de relaxare permanenta care te lasa sa iti vezi de drumul tau liniar.  Din aceasta cauza comodului ii este greu sa iasa din aceasta stare, fiind inconjurat de senzatia de confort si bine. Si pentru ca fac parte din ponderea oamenilor care au aceasta trasatura, trebuie sa recunosc ca este foarte greu sa ma lupt cu ea. Dar am realizat ca majoritatea lumii traieste in aceasta stare si multi nici nu realizeaza ca starea de comoditate este una atat de inselatoare. Pe cat de dulce si calda pare pe atat de mult rau ne creeaza.

Ea este cea care ne determina sa stam in loc sa actionam. Ea este cea care ne determina sa ne multumim cu ce avem. Ea este cea care ne face sa dam inapoi in loc sa luptam. Din cauza ei nu ne putem depasi nivelul. Suntem bine unde suntem, deci de ce sa ne mai agitam, citim, invatam, interactiona cu oameni noi? Ne simtim bine cu noi, cu ce avem, deci putem sta linistiti, in starea noastra de comoditate. Dar totusi, pentru cei care inteleg ca trebuie sa scapa de ea, lupta este una apriga si de lunga durata. Si cel mai probabil ca nici nu o vom infrange, ci va trebui mereu sa ii tinem piept, pentru ca din pacate face parte din nou.

Din toate incercarile si experimentele facute pe mine, cea mai eficienta metoda este sa ma provoc.  Sa imi stabilesc niste obiective foarte inalte, sa imi dau niste termene foarte clare si stranse, sa ma autocritic cand gresesc si mereu sa imi spun in minte ca viata este foarte scurta. Atunci cand simt ca nu m-as mai dezlipi de canapea de bine ce imi este si Daniel imi spune sa mergem sa jucam tenis, imi vine sa ma fac ca am adormit brusc :). Dar gandul ca acum e o clipa pe care maine nu o am si ca toate clipele astea se aduna si numaratoarea a inceput demult, atunci imi aduc aminte ca de fapt imi face multa placere sa joc tenis, ca imi place sa fac o activitate in aer liber, iar miscarea si competitia au grija si de corp si de minte. Asa ca in cele din urma castig aceasta runda in fata comoditatii.  Dar vine si urmatorul nivel de intelegere a problemei si anume cum faci sa lupti singur cu ea si nu impins de la spate? Hmm…aici e mai complicat. Aici lupta nu e numai cu comoditatea ci si cu tine.  Atunci incepi sa te provoci, sa iti gasesti o motivare mai puternica decat cea de a fi lipit de canapea in starea de relaxare. Vreau sa joc azi tenis pentru ca ma simt obosita si in loc sa ma intind pe canapea, voi depune miscare. Vreau sa ma implic azi in proiectul X pentru ca mai lucrez la doua si in loc sa refuz, voi merge mai departe. Vreau azi, acum si nu maine sau mai incolo. Functioneaza si e eficient dar cere mult exercitiu si lupta. 🙂

Deci respect comoditatea pentru ca face parte din mine, dar o urasc pentru ca imi da atatea batai de cap. Si cand ma gandesc ca viata e o competitie iar printre jucatori exista o pondere carora le lipseste aceasta caracteristica…ma provoc, ma provoc si mai tare.

Posted in Scrieri | 1 Comment »