Şi cel mai bine se înţelege sprânceana mea dreaptă

Căci din ea ridicam adesea când mă prefaceam stilist

Şi creionam cuvinte sărace pe foi albe de soartă.

Se mai distinge usor buza mea de jos, totdeauna crăpată

Nu de dorinţe fierbinţi ci de prea multe păcate.

Ochii nu se conturează deloc pe umbra vieţii înnodată,

Ei s-au închis de mult de tot, când n-au primit dreptate.

Asa cum un anumit moment m-a determinat sa incep sa scriu asa si acum o anumita seara m-a determinat sa revin la ceea ce am inceput. Acea seara a lasat in mine o urma a timpului, a tineretii care se duce, a maturitatii tot mai infloritoare, a bucuriei de a fi cunoscut oameni extraordinari si a intelegerii ca a fi printre oameni este pentru mine cel mai energizant lucru in viatza. Si despre asta simt ca vreau sa scriu!

Chiar daca tematica blogului va fi usor schimbata, iar despre cum se traieste in Romania nu am de gand sa scriu, blogul va ramane un jurnal de calatorie. Va fi despre calatoria mea in viatza oriunde m-as afla, va fi despre calatoria altora care se opresc si in viatza mea si desigur despre locurile unde voi mai ajunge. Voi fi aceeasi doar cu un an mai in varsta, cu un bebe de noua luni, cu acelasi sot si aceeasi familie, mai bogata cu o experienta superba despre viatza, cultura, societate incheiata anul trecut in State si cu multe noi alte experiente aici acasa.

Asa ca ma intorc din nou cu fatza catre acest proiect abandonat si il pun pe o noua axa, caci cred din nou in el, in mine, iar acest mic loc de internet imi apartine.

Numai bine,

Monica.

Nu cred ca exista o definitie a romantismului, fiecare si-l deseneaza cum simte, dar oricum ar fi cu siguranta in Carmel il poti regasi: fie intr-o plimbare pe malul oceanului noaptea sub cerul instelat, fie din camera unde asculti valurile cum mangaie nisipul, fie printre gradinile si galeriile orasului sau pur si simplu la o cina romantica. Iar ca o incununare pentru noi sambata seara, privind cerul instelat, am vazut o stea cazatoare. A fost cea mai clara si aproape pe care am vazut-o vreodata. Dorinta a fost pe masura.

In schimb, vine partea frumoasa a calatoriei, in care faci un pas mai mare si ajungi pe continentul american.  Aici Romania este o simpla tara din Europa. Daca ai noroc te poate repera cu nume celebre din sport sau evident cu Dracula. In diverse medii poti conversa chiar despre anii de comunism si revolutie, despre tranzitie si intrarea Romaniei in UE. Iar tara se vede de aici de departe ca ceva exotic, care rasare de sub umbra necunoscutului. Dar in randul oamenilor obisnuiti Romania este undeva prin Europa, poate pe langa Franta (cum mi s-a spus odata)  sau acolo unde se fac ceasurile cu litere romane (cum i s-a spus surorii mele).  Si atunci apare intrebarea: este mai frustrant ca interlocutorul sa stie partile negative si tu sa incerci sa ii prezinti situatia cu alti ochi sau interlocutorul sa nu stie absolut nimic si in cel mai bun caz sa ii gasesti ca reper Dracula? Eu o prefer pe a doua, pentru ca nu trebuie sa demontezi nici o prejudecata, poti pur si simplu sa te apuci sa povestesti asa cum iti vezi tu tara.

Un cuplu de americani, care fac parte din lumea universitara, au vizitat acum 2 saptamani Romania. I-am ajutat cat am putut cu sfaturi si idei, iar la intoarcere stateam cu inima stransa asteptand impresiile. In momentul intalnirii am fost intampinati cu “Buna ziua” pe un accent englezo-romanesc. Oamenii au venit super incantati spunandu-ne ca suntem norocosi ca ne-am nascut si am copilarit in asemenea loc. Cati romani ar fi de acord cu propozitia asta si cati nu? Nu stiu daca experienta de viata si de calatorii sau mediul social in care traiesc i-a determiat sa vada ce e mai bun din Romania, dar cert este ca aceasta scurta calatorie prin Sighisoara, Brasov si Bucuresti i-a determinat sa isi doreasca sa se reintoarca.  In acest punct ma astept ca jumatate din cei care au citit pana aici sa spuna : “Da, dar sa vedem ce mai zice daca ar locui aici.”, iar jumatate sa spuna: “Da, frumos ca mai sunt si oameni care stiu sa vada frumosul.” Tu in care directie esti?

Related press articles: Imaginea Romaniei in UE

Un alt element care contribuie la succesul acestei idei este muzica, care e super antrenanta si numai piese noi, de club. Desi teoretic ar trebui sa fie numai muzica latino, antrenoarea a bagat de toate genurile…important era sa fie energica. De-a lungul unei melodii construieste practic un dans. Repeti niste pasi si niste miscari, pe care apoi incepi sa le legi, iar pana la finalul melodiei iese o mica coregrafie. Desi eram foarte convinsa ca va fi super simplu, am realizat ca e nevoie de ceva antrenament mental si fizic sa retii exact toti pasii si sa ii legi. Deci pentru iubitoarele de muzica si dans, care vor putina miscare retineti Zumba. Nu stiu daca la noi a aparut, dar in US, UK, Spania, Italia e deja la moda, asa ca sigur va ajunge valul si in Romania.

Ea este cea care ne determina sa stam in loc sa actionam. Ea este cea care ne determina sa ne multumim cu ce avem. Ea este cea care ne face sa dam inapoi in loc sa luptam. Din cauza ei nu ne putem depasi nivelul. Suntem bine unde suntem, deci de ce sa ne mai agitam, citim, invatam, interactiona cu oameni noi? Ne simtim bine cu noi, cu ce avem, deci putem sta linistiti, in starea noastra de comoditate. Dar totusi, pentru cei care inteleg ca trebuie sa scapa de ea, lupta este una apriga si de lunga durata. Si cel mai probabil ca nici nu o vom infrange, ci va trebui mereu sa ii tinem piept, pentru ca din pacate face parte din nou.

Din toate incercarile si experimentele facute pe mine, cea mai eficienta metoda este sa ma provoc.  Sa imi stabilesc niste obiective foarte inalte, sa imi dau niste termene foarte clare si stranse, sa ma autocritic cand gresesc si mereu sa imi spun in minte ca viata este foarte scurta. Atunci cand simt ca nu m-as mai dezlipi de canapea de bine ce imi este si Daniel imi spune sa mergem sa jucam tenis, imi vine sa ma fac ca am adormit brusc . Dar gandul ca acum e o clipa pe care maine nu o am si ca toate clipele astea se aduna si numaratoarea a inceput demult, atunci imi aduc aminte ca de fapt imi face multa placere sa joc tenis, ca imi place sa fac o activitate in aer liber, iar miscarea si competitia au grija si de corp si de minte. Asa ca in cele din urma castig aceasta runda in fata comoditatii.  Dar vine si urmatorul nivel de intelegere a problemei si anume cum faci sa lupti singur cu ea si nu impins de la spate? Hmm…aici e mai complicat. Aici lupta nu e numai cu comoditatea ci si cu tine.  Atunci incepi sa te provoci, sa iti gasesti o motivare mai puternica decat cea de a fi lipit de canapea in starea de relaxare. Vreau sa joc azi tenis pentru ca ma simt obosita si in loc sa ma intind pe canapea, voi depune miscare. Vreau sa ma implic azi in proiectul X pentru ca mai lucrez la doua si in loc sa refuz, voi merge mai departe. Vreau azi, acum si nu maine sau mai incolo. Functioneaza si e eficient dar cere mult exercitiu si lupta.

Deci respect comoditatea pentru ca face parte din mine, dar o urasc pentru ca imi da atatea batai de cap. Si cand ma gandesc ca viata e o competitie iar printre jucatori exista o pondere carora le lipseste aceasta caracteristica…ma provoc, ma provoc si mai tare.

Pentru ca Parisul este o sursa imensa de frumos si eleganta o sa trec ca top cinci locuri/imagini: plimbarea pe strazile din Montmartre si orasul vazut de pe scarile bisericii Sacre Coeur; dupa-amiaza petrecuta intr-o mica piateta din cartierul Latin alaturi de prieteni la un pahar de vin si o degustare; turnul Eiffel noaptea; imaginea a doi indragostiti pe o banca pe unul din podurile peste Sena savurand din doua pahare o sticla de vin rosu imachetata intr-o punga de hartie; un domn pe la 60 de ani dichisit imbracat, cu un fular mov la gat, trecand pe o bicicleta prin gradinile de langa Louvre si spunandu-mi “Bonjour”. Toate acestea alimentate in mod constant de vinul exceptional, biftecul tartar, foie gras si un armagnac.

Neintentionand sa trec nimic la capitolul negativ, trebuie din pacate sa spun despre mizeria de pe strazi, metrou si orice loc public si de asemenea despre mixtul extraodinar de oameni care te face sa te intrebi care sunt adevaratii parizieni. Venind din tara mixtului cultural si rasial, aveam nevoie de un aer autentic european, pe care din pacate nu l-am simtit asa cum ma asteptam. Globalizarea loveste se pare toate capitalele mari ale lumii, unicitatatea si identitatea locului ramanand evidenta doar prin arhitectura, cultura si istoria locului. Nu ca as avea ceva impotriva, doar ca e pacat ca trebuie sa fii ghidat prin ce locuri sa mergi ca sa intalnesti cu adevarat localnicii.

Pentru ca Parisul este indiscutabil un oras al romantismului si are un aer special si unic, se pare ca l-a “prins” si pe Daniel care mi-a facut o mica surpriza pe youtube. Si pentru ca toti am fost macar o data indragostiti Parisul este si va fi mereu destinatia perfecta pentru rememorarea sau retrairea acelor clipe.

Acum sunt aici si le dau dreptate. Poate cel mai mare castig al unei astfel de experiente este intr-adevar deschiderea pe care incepi sa o ai si sa o intelegi. Lucru explicabil prin faptul ca odata ajuns intr-o tara noua, intr-o societate diferita, intr-un mediu complet nou esti fortat sa iesi din zona ta de confort si sa deschizi ochii la ce este nou si necunoscut.  Acasa totul este cunoscut, stii cum functioneaza lucrurile, vorbesti cu toata lumea in limba materna, pe  oamenii din jur ii stii de cand te-ai nascut, traiesti intr-o anumita siguranta si implicit intr-o zona de confort.  Aici toate aceste lucruri dispar brusc, brutal si esti nevoit sa iesi din aceasta stare si sa intri intr-o zona de cunoastere, de invatare, de exploatare.  Astfel incepi sa iti cauti noi repere, noi lucuri de care te poti sprijini, noi surse si resurse de comunicare, relaxare, de a trai.

Concret, pentru ca mintea ta a iesit din zona de confort si acum e dispusa sa invete, incepi sa iti doresti sa citesti orice sursa de informare pentru a fi la curent cu ce se intampla in orice domeniu (nu mai ai pe nimeni care sa iti dea vesti despre ce stiri sunt de actualitate), incepi sa iti doresti sa asculti concerte la care nu te duceai niciodata acasa, pentru ca ti se pareau plictisitoare sau pentru ca niciodata nu te-ai gandit ca poti face asta. Aici insa simti ca te duci ca sa cunosti, sa vezi cum fac si altii lucrurile pe care stii ca exstau si acasa dar la care nu te-ai mai gandit sau nu le-ai mai practicat demult.  Vrei sa vorbesti cu cei de langa tine si sa impartasesti impresii pentru ca observi ca majoritatea ajunsi aici au o poveste de viata din care poti invata. Deschiderea personala capata ramuri noi. Si inainte invatam lucruri interesante, dar parca citeam mereu acelasi meniu unde se mai schimbau din cand in cand diferite feluri de mancare. Acum se schimba si ingredientele. Poti crea practic feluri de mancare pe care le stiai deja, doar ca acum stii ca le poti face dupa mai multe retete, ai mai multe oportunitati, care erau mereu acolo, dar nu le vedeai.

Cu siguranta e greu de sesizat diferenta daca nu o experimentezi. Si pentru ca o simt, o traiesc si incep sa o inteleg din ce in mai bine nu poate decat sa ma incante ca am sansa de a experimenta noi zone si limite umane. Sper doar ca odata cu intoarcerea acasa sa imi pot crea singura aceasta iesire din zona de confort si sa fiu cat mai mult in zona de invatare.

Exceptand acest an, restul din viata mea i-am trait in Bucuresti. Este inevitabil sa nu te intalnesti cu unul din aceste “specii”, cum ii numesc ei,  si este inevitabil sa nu fii deranjat la un moment dat de comportamentul unor astfel de oameni. Dar, care este finalitatea acestei campanii? Un loc unde oamenii sa intre sa isi scrie frustrarile, nemultumirile, sa ii injure si sa identifice si alte specimene mai complexe? Cati dintre cei carora li se adreseaza de fapt campania o inteleg si invata ceva pozitiv din ea? Eu inteleg ca rezultatul urmarit ar fi ca noi toti sa ne concetram mai mult pe bunul-simt, dar cum ii facem pe cei care chiar au nevoie de cei sapte ani de acasa sa invete sa fie mai buni? A face misto pe seama lor, ai critica si expune ajuta oare in vreun fel in a-i responsabiliza sau educa? Eu nu cred. Eu nu cred ca pitipoanca de companie citind sau auzind aceasta campanie se va identifica brusc si va spune : “Da, de maine o sa fiu mai decenta, mai putin opulenta, o sa ii respect mai mult pe cei din jur.” Eu cred ca se va amuza pe seama acestei campanii si isi va suna prietenele: “Ai vazut fata ce campanie tare fac astia de Guerilla?”

Oameni fara bun-simt, mitocani exista peste tot in lume si nu vom scapa de ei in veci. Corectia educationala cred ca necesita un proces indelungat in care oamenii de bun-simt trebuie sa dea un exemplu, organizatii sa faca campanii despre ce inseamna o societate mai curata, regulile sa fie respectate iar in caz contrar amendate.  Eu incurajez campania celor de la Guerrilla doar din perspectiva ca ridica o problema a societatii si creeaza senzatia celorlalti care nu se identifica cu speciile urbane ca nu sunt singuri. Dar as continua aceasta provocare si as posta afise, exact cu pozele de mai jos, in diverse locuri publice.  Pe stalpul de la semafor as pune poza “Cocalarului din trafic” si as spune “Nu fi unul dintre ei.”  La birou  in sala de mese sau in locul unde lumea isi ia pauza  as pune poza cu “Mitocanul de birou” si as spune “Nu fi unul dintre ei”. Cred ca efectul vizual, ca intr-o oglinda ar putea starni mai multe intrebari in mintea unui mitocan…macar ca o face doar ca o recunoastere sociala,  ca un fel de moda, ca el nu este unul dintre cei expusi.

Deci simt ca aceasta campanie mai are nevoie de niste pasi ca sa fie cu adevarat ascultata de cine are nevoie.  Si putem ajuta!  Putem sa o promovam fiecare dintre noi nu ca pe o campanie de blamare a celor vizati ci ca pe campanie in care dam exemplu si ii asezam in fata propriilor lor imagini.

Dupa lungi minute de gandire am realizat ca mi se pare foarte complicat sa fac o definitie a femeii. Am citit apoi sa vad cum au definit barbatii femeile si rezultatul a fost unul simplu si direct.  Din nou mi s-a confirmat  ca mintea noastra, feminina, nu accepta definitii simple ci doar complicate. Totul trebuie sa fie un pic mai complicat, cautam mereu explicatii chiar si atunci cand trebuie sa ne definim. Deci ce reprezinta femeia pentru mine? Cu siguranta reprezinta frumosul si nu pentru ca toate femeile ar fi frumoase fizic, ci pentru ca o femeie se regaseste in tot ce e frumos: intr-un parfum fin, intr-o floare ce isi deschide petalele, intr-o bijuterie lucrata in detaliu. Femeia cauta frumosul si de aceea il reprezinta. Femeia este sotie si mama, dar nu pentru ca oranduirea sociala o cere, ci pentru ca femeia are puterea sa te tina in brate si sa te mangaie atunci cand ai nevoie, pentru ca e cea care iti zambeste si te linisteste.  Femeia este inspiratia.

Desi sunt o sustinatoare a egalitatii intre femei si barbati, aceasta se refera in cazul meu strict din punct de vedere al drepturilor egale.  In rest nici nu vreau sa fim egali. Ce este frumos in a fi femeie este tocmai ca nu suntem egale cu barbatii. De ce sa nu ma bucur ca un barbat imi deschide usa la intrare? De ce sa nu ma bucur ca eu pot plange cand vad o scena de dragoste intr-un film? De ce sa nu ma bucur ca sunt femeie intr-o lume a barbatilor? Acesta este rasfatul sublim.  Imi place mult un citat care spune: „O femeie cu umor este o comoara; o frumusete cu umor este o putere.”  Sufletul unei femei vibreaza pe ritmuri neintelese si din aceasta cauza FEMEIA este o sursa vesnica de inspiratie si necunoscut.