…Si totusi

De ce lasam uneori in viatza lucruri neterminate? Incepem un proiect, suntem exaltati la inceput, il construim si apoi il abandonam. In cel mai bun caz este continuat de altcineva sau in cel mai rau caz il lasam in deriva. Asa a ajuns si blogul meu: in deriva. Viatza mea in schimb a evoluat in sens opus si lucrurile au prins contur, forma si culoare. Am incetat sa mai scriu dupa ce am aflat de doua mari schimbari: ca sunt insarcinata si ca ne intoarcem in tara. Brusc aceste doua noi mari “proiecte” au devenit mai interesante si foarte personale, prin urmare nu am mai gasit resursele necesare sa scriu pe blog.

Asa cum un anumit moment m-a determinat sa incep sa scriu asa si acum o anumita seara m-a determinat sa revin la ceea ce am inceput. Acea seara a lasat in mine o urma a timpului, a tineretii care se duce, a maturitatii tot mai infloritoare, a bucuriei de a fi cunoscut oameni extraordinari si a intelegerii ca a fi printre oameni este pentru mine cel mai energizant lucru in viatza. Si despre asta simt ca vreau sa scriu!

Chiar daca tematica blogului va fi usor schimbata, iar despre cum se traieste in Romania nu am de gand sa scriu, blogul va ramane un jurnal de calatorie. Va fi despre calatoria mea in viatza oriunde m-as afla, va fi despre calatoria altora care se opresc si in viatza mea si desigur despre locurile unde voi mai ajunge. Voi fi aceeasi doar cu un an mai in varsta, cu un bebe de noua luni, cu acelasi sot si aceeasi familie, mai bogata cu o experienta superba despre viatza, cultura, societate incheiata anul trecut in State si cu multe noi alte experiente aici acasa.

Asa ca ma intorc din nou cu fatza catre acest proiect abandonat si il pun pe o noua axa, caci cred din nou in el, in mine, iar acest mic loc de internet imi apartine.

Numai bine,

Monica.