Cand vrei sa te plimbi pe strazi frumoase, sa admiri cladiri vechi, sa iti rasfeti papilele gustative si sa savurezi un pahar de vin rosu intr-o cafenea in colt de strada…stii ca trebuie sa evadezi la Paris. A fost prima noastra vizita in orasul cel mai vizitat din lume si prima impresie a fost ca ne simtim ca acasa. Impresionant prin arhitectura, istorie, cultura, Parisul este unul dintre cele mai frumoase orase prin care am avut ocazia sa calatoresc. Un oras unde pana si cel mai putin gurmand om pe care il cunosc, adica eu, a fost incantat de deliciul pe care l-am avut la orice restaurant la care am mers. Desi este evident un oras foarte frumos, ordonat si liniar in arhitectura, cu muzee renumite si catedrale pe masura, Parisul cred ca patrunde in mintea si sufletul calatorului mai mult prin aerul boem, prin aromele cafenelelor, prin parfumul esarfelor trecatorilor, prin delicioasa si fina bucatarie frantuzeasca.
Pentru ca Parisul este o sursa imensa de frumos si eleganta o sa trec ca top cinci locuri/imagini: plimbarea pe strazile din Montmartre si orasul vazut de pe scarile bisericii Sacre Coeur; dupa-amiaza petrecuta intr-o mica piateta din cartierul Latin alaturi de prieteni la un pahar de vin si o degustare; turnul Eiffel noaptea; imaginea a doi indragostiti pe o banca pe unul din podurile peste Sena savurand din doua pahare o sticla de vin rosu imachetata intr-o punga de hartie; un domn pe la 60 de ani dichisit imbracat, cu un fular mov la gat, trecand pe o bicicleta prin gradinile de langa Louvre si spunandu-mi “Bonjour”. Toate acestea alimentate in mod constant de vinul exceptional, biftecul tartar, foie gras si un armagnac.
Neintentionand sa trec nimic la capitolul negativ, trebuie din pacate sa spun despre mizeria de pe strazi, metrou si orice loc public si de asemenea despre mixtul extraodinar de oameni care te face sa te intrebi care sunt adevaratii parizieni. Venind din tara mixtului cultural si rasial, aveam nevoie de un aer autentic european, pe care din pacate nu l-am simtit asa cum ma asteptam. Globalizarea loveste se pare toate capitalele mari ale lumii, unicitatatea si identitatea locului ramanand evidenta doar prin arhitectura, cultura si istoria locului. Nu ca as avea ceva impotriva, doar ca e pacat ca trebuie sa fii ghidat prin ce locuri sa mergi ca sa intalnesti cu adevarat localnicii.
Pentru ca Parisul este indiscutabil un oras al romantismului si are un aer special si unic, se pare ca l-a “prins” si pe Daniel care mi-a facut o mica surpriza pe youtube. Si pentru ca toti am fost macar o data indragostiti Parisul este si va fi mereu destinatia perfecta pentru rememorarea sau retrairea acelor clipe.














