furt american

Tocmai in ziua cand citeam pe net de indignarea elvetienilor asupra tiganilor romani care “muncesc” in tara lor, un eveniment de consemnat a avut loc: Daniel a fost furat in America! Da, a fost furat si nu pe strada sau in autobuz, ci la sala de fitness. Pe cand isi facea bazinele zilnice de inot, in vestiar cineva i-a spart lacatul de la dulap si i-a luat din portofel cardurile, cash-ul si carnetul de conducere de aici. Imediat cum s-a intors in vestiar si a descoperit, m-a anuntat ca sa incep sa caut si sa sun la customer service-ul de la fiecare banca. Totul s-a petrecut in mai putin de o ora, dar baietii au apucat totusi sa foloseasca doua din carduri si sa faca cumparaturi la Best Buy (magazin de electronice). Pentru ca frauda s-a raportat imediat, totul s-a rezolvat destul de rapid cu bancile de la care asteptam acum returnarea banilor.

Hmm….ce ironie a sortii. Cand ai senzatia ca tie nu ti se poate intampla pentru ca vii cu o experienta bogata dintr-o tara in care de mic inveti sa te aperi si in cele din urma iti permiti sa te relaxezi pentru ca simti ca aici societatea este mai protejata de astfel de intamplari, tocmai atunci, ti se da o palma peste ceafa ca sa te trezesti la realitate.

tip or don’t

In activitatea si existenta noastra zilnica , serviciile au un rol tot mai important si apelam la ele cu cat timpul nostru devine mai pretios, cu cat functia noastra in companie este mai sus si cu cat banii din portofel sunt mai multi. Dar pe langa plata efectiva a serviciului, de cele mai multe ori, trebuie sa mai dam inca o suma de bani celui care a prestat munca: bacsisul. As fi crezut ca bacsisul este ceva optional, pe care il dai atunci cand chelnerul te-a servit foarte bine, cand taximetristul a fost foarte amabil, cand cosmeticiana este foarte atenta cu tine s.a.m.d. Am aflat in schimb in America ca acelasi concept este aici obligatoriu si nu optional. La restaurant trebuie sa dai intre 15% si 20% din nota, iar daca consumi numai bauturi, fara mancare, atunci 10%. O parte din baruri si restaurante au deja trecut tip-ul pe nota, altele iti propun diverse variante intre cele doua procente de mai sus, iar pe oricine intrebi despre cum functioneaza lucrurile iti va raspunde ca trebuie sa dai bacsis pentru ca ospatarii si chelnarii sunt platiti foarte prost si traiesc practic din ce primesc extra. In cazul in care totusi esti nemultumit de serviciu, ce faci? Recomandarea este se pare sa lasi un bacsis mai mic de 15% , dar trebuie sa lasi, e obligatoriu. La taxi tip-ul ajunge pana la 30%, urmand apoi sa lasi portarului care iti deschide usa la masina cand ajungi la hotel, hamalului, celui care iti aduce masina de la garaj cand vrei sa pleci, la coafor, manichiura, cosmetica, peste tot.

Ce imi displace este lipsa optiunii de a nu plati, fiind judecat de societate ca o regula normala. Explicatia ar fi ca oamenii sunt motivati sa fie amabili si serviabili pentru ca stiu ca atunci cand au un client satisfacut si bacsisul va fi mai mare. Dar acelasi lucru se intampla totusi si atunci cand bacsisul nu este obligatoriu: motiveaza respectivul individ sa il primeasca. Astfel ca in aceeasi lume, dar in locuri diferite, conceptiile si regulile societatii sunt foarte diverse. Exista si un sindrom de turma, pentru ca odata ajuns in sistem, desi nu esti de acord cu o anumita regula sociala, trebuie sa o accepti si sa o respecti, asta pentru a putea merge inainte. Deci cat afecteaza aceste mici reguli de convietuire sanatatea unei societati? In plus, cu timpul, in procesul de adaptare, devin normale si cele zece tip-uri pe care le-ai dat intr-o zi plina si ti se par firesti, iar problema alternativei de a da sau a nu da, este demult apusa.

 

secret al existentei

Singurul secret al existentei este sa nu iti fie teama. Niciodata sa nu iti fie teama de ce vei deveni .(Buddha)

Privind in urma incerc sa numar momentele cand am ales sa nu merg pe un anumit drum de teama a ce mi s-ar intampla, de teama a ce putea schimba:  pe mine,  pe cei din jur, viata. Auzi in viata povesti despre oameni care si-au lasat jobul perfect pentru calatoria vietii lor sau oameni care au facut un pas in fata si au iesit dintr-un tipar renuntand la linistea anonimatului, oameni care si-au schimbat complet domeniul de activitate fiind in plina ascensiune doar pentru ca nu isi mai gaseau locul acolo unde erau. Unii din noi ii judecam pentru ca nu respecta drumul clasic al vietii, altii ii incurajam pentru ca ne-ar placea si noua sa avem acel curaj, iar altii ii ignoram pentru ca nu ii intelegem. Impacarea cu sine te determina sa iei decizii, uneori poate chiar incorecte. Ma intreb in schimb cati dintre noi nu confundam aceasta impacare de sine cu lipsa noastra de curaj. Te afli in fata unei greseli care iti poate schimba viata si totusi o accepti pentru ca te simti impacat cu tine, dar oare esti impacat cu ceea ce vei deveni? Te vei simti mai bine cand vei intelege de fapt ca ceea ce ai crezut ca e mai bine pentru tine era de fapt doar teama de a schimba ceva, teama de a o lua de capat sau teama de a nu ramane in urma?

Ne nastem singuri si murim tot singuri. Drumul nostru e presarat de intamplari, evenimente, oameni, experiente, tristeti, dezamagiri, vise, fantezii, bucurii, nunti, botezuri, copii….iar apoi ramanem doar cu noi. Noi in fata noastra. As vrea sa imi raspund atunci ca am inteles acest secret al existentei.

 

Pe acoperis sfant

Cand te afli pentru o saptamana in Lombardia, nu poti sa nu ii vizitezi si capitala: Milano. Cum este si una din capitalele modei, evident ca atentia imi era indreptata foarte mult spre vitrinele magazinelor si spre milanezi.  Doamne cu blanuri pana in pamant, domni cu fulare infasurate usor neatent , fumand tigari de foi , tineri pestriti si domnisoare cu diverse obiecte vestimantare mov, iti dadeau intr-adevar senzatia ca esti intr-un oras unde imaginea conteaza. Nu am observat nici o extravanganta, doar atentie pentru detaliile vestimentare. Vitrinele erau aranjate cu imaginatie si bun gust, iar pe stradute aparent banale descopereai magazine de lux cu vanzatori perfecti aranjati, genul: in 5 priviri iti spun cati bani ai in cont.

Scala din Milano sper sa o descopar atunci cand ma voi duce sa vizionez o piesa de opera, pentru ca este irelevant sa discut despre cladire.  Asa ca mergand mai departe prin Galleria Vittorio Emanuele II , ti se deschide in fata piata Domului. O capodopera a arhitecturii , Domul din Milano este a doua biserica ca marime din Italia si a treia din intreaga lume. Detine cea mai mare colectie de statui de marmura din lume, peste 2000, alaturi de cele 135 de turle minutios sculptate. Interiorul este de asemenea impresionant, dar momentul de maxima incantare a fost plimbarea de pe acoperisul domului. Coplesitor sa vezi finalitatea perfecta a muncii de sute de ani, modelarea fiecarui detalui, iar coborand privirea cum se deschide in fata piata plina de oameni. Am adaugat aceasta plimbare pe lista locurilor care te lasa fara cuvinte, doar cu bucuria de a contempla in tacere , sub razele de soare, un element tot mai rar gasit : detaliul.

Si pentru ca eram in Italia ,vizita nu se putea incheia decat cu un espresso bun, un cappuccino delicios sau o ciocolata calda (chiar ciocolata topita) la  etajul unei cafenele in colt de strada. Pe geam …doamnele cu blanuri, barbatii cu fulare si tigari de foi, tinerii pestriti si domnisoarele in violet.

Un colt de rai

Cautam apa, cautam munti, cautam liniste si adieri de vant. La poalele Alpilor italieni se intinde lacul Como, cu sate de jur imprejur, cu terase micute si restaurante cochete, cu faleze romantice si muzica italiana. E unul din locurile pe care o data gasit stii ca o sa te intorci candva. Candva cand timpul isi schimba viteza si vrei ca barca cu care te plimbi pe lac , in timp ce iti clatesti ochii in crestele inzapezite ale muntilor, sa traverseze fara graba, doar in liniste , fara destinatie… doar o simpla plimbare de dupa-amiaza.

Inconjurati de vin rosu bun, de inegalabila bucatarie italiana, de spiritul mereu vesel si cald al italienilor , ne-am petrecut intrarea in noul an intr-un peisaj de poveste, romantic si mereu diferit. Azi soare peste creste , iar jos ceata peste lac, azi ninsoare peste sate si abur iesind din apa, azi pasari ciripind a primavara, iar crestele acoperite de nori mari si albi. Stradute inguste, pavate cu piatra, magazinase scumpe si dichisite, vinarii, pensiuni, vile vechi, cu arhitectura simpla dar spectaculoasa, totul pentru ati defini un concediu meritat la final de an.

Un loc in care natura se contopeste cu talentul omului fara a strica nimic din naturaletea, simplitatea si povestea locului.

 

 

 

 

Exercitiu pentru noul an

La nivel global anul 2009 se arata unul sumbru sau cel putin agitat: crize economice, concedieri, falimente, razboaie. Intr-un astfel de peisaj sa facem un pas inapoi , sa lasam problemele care de altfel nu avem forta sa le influentam si sa ne concentram pe cele pe care chiar le putem schimba. Unde sunt acum fata de anul trecut? Am facut mai multe lucruri pentru mine si pentru familia mea? Sunt eu un om mai bun, mai implinit, mai deschis ? Iar pentru noul an ce mi-am propus? Aceeasi viata, program, rutina, bucurie sau tristete? Sa ne intrebam ce vrem de la noi , inainte de a-i intreba pe cei din jur ce vor ei de la noi. Sa ne stabilim mai intai noi obiectivele pe anul care vine inainte de a promite ca vom indeplini obiectivele altora.

Cred cu putere ca atunci cand iti stabilesti obiectivele personale si iti canalizezi energia in a le indeplini , acestea par mult mai usor de realizat si parca au fost mereu langa tine. Deci , ce ti-ai propus pentru anul 2009? Iar in fiecare seara cand te culci intreaba-te cat ai facut in ziua respectiva pentru ati atinge obiectivele personale.  Deseneaza o linie pe o foaie de hartie. La un capat pune 1 si la un capat 72 (cat este speranta de viata la romani). Imparte linia la jumatate. Iar apoi marcheaza varsta ta pe aceasta scara a anilor. Acopera partea care a trecut si priveste cat mai ai in fata. E mult?

1______36______72 .