Dorinta sub cerul instelat

Poate unul din lucrurile pe care te astepti sa il gasesti cel mai putin in America este romantismul. Dar totusi pe malul oceanului Pacific, inconjurat de plaje cu nisip alb si dealuri si stanci rasare un orasel numit Carmel By The Sea. Recunoscut pentru comunitatea de artisti care traieste aici, in centru gasesti galerii de arte ascunse in mici si cochete gradini. Oraselul are un aer european, strazi inguste, case din povesti,  un drum superb de coasta iar centrul este plin de restaurante cochete si magazine. In completarea peisajului apare stilul de viata al celor care locuiesc aici sau care au case de vacanta. Cei care isi permit sa achizitioneze o proprietate sunt majoritatea oameni ajunsi la varsta pensionarii, care se retrag in acest orasel linistit si rupt de lume. De dimineata viata incepe cu un alergat pe Scenic Road, drum pe langa plaja si coasta, sau cu plimbatul cateilor pe plaja. Orasul este “Pet friendly” prin urmare cainele este mai mult decat un companion. Cred ca fiecare locuitor are cel putin un caine. Ai voie cu cainii in orice incinta, restaurant, magazin, iar pe plaja este un fel de expozitie canina. Oraselul a devenit si mai cunoscut dupa ce Client Eastwood i-a fost primar.

Nu cred ca exista o definitie a romantismului, fiecare si-l deseneaza cum simte, dar oricum ar fi cu siguranta in Carmel il poti regasi: fie intr-o plimbare pe malul oceanului noaptea sub cerul instelat, fie din camera unde asculti valurile cum mangaie nisipul, fie printre gradinile si galeriile orasului sau pur si simplu la o cina romantica. Iar ca o incununare pentru noi sambata seara, privind cerul instelat, am vazut o stea cazatoare. A fost cea mai clara si aproape pe care am vazut-o vreodata. Dorinta a fost pe masura.

Intre anonimat si decadenta

In momentul in care scoti capul de sub palaria tarii si incepi sa avansezi cu fruntea sus pe meleagurile europene, inevitabil ajungi sa te izbesti de preconceptii ale altor popoare referitoare la romani. Imaginea patata a Romaniei in cadrul Uniunii Europene este stiuta de toata lumea.  De la tigani, hoti, violatori, saraci si needucati, toti suntem bagati in aceeasi oala, individul contand mai putin. Atat de tare s-a imprimat aceasta problema incat multi romani sunt frustati in calatoriile pe care le fac in Europa, spunand timid numele tarii din care fac parte.  Explicatiile ulterioare pe care simti ca trebuie sa le dai cum ca sunt oameni muncitori si cu bun simt in tara, oameni foarte talentati sau cu minti deosebite sunt greu digerate de interlocutorii deja imbibati cu imaginile romilor care domina presa scrisa.

In schimb, vine partea frumoasa a calatoriei, in care faci un pas mai mare si ajungi pe continentul american.  Aici Romania este o simpla tara din Europa. Daca ai noroc te poate repera cu nume celebre din sport sau evident cu Dracula. In diverse medii poti conversa chiar despre anii de comunism si revolutie, despre tranzitie si intrarea Romaniei in UE. Iar tara se vede de aici de departe ca ceva exotic, care rasare de sub umbra necunoscutului. Dar in randul oamenilor obisnuiti Romania este undeva prin Europa, poate pe langa Franta (cum mi s-a spus odata)  sau acolo unde se fac ceasurile cu litere romane (cum i s-a spus surorii mele).  Si atunci apare intrebarea: este mai frustrant ca interlocutorul sa stie partile negative si tu sa incerci sa ii prezinti situatia cu alti ochi sau interlocutorul sa nu stie absolut nimic si in cel mai bun caz sa ii gasesti ca reper Dracula? Eu o prefer pe a doua, pentru ca nu trebuie sa demontezi nici o prejudecata, poti pur si simplu sa te apuci sa povestesti asa cum iti vezi tu tara.

Un cuplu de americani, care fac parte din lumea universitara, au vizitat acum 2 saptamani Romania. I-am ajutat cat am putut cu sfaturi si idei, iar la intoarcere stateam cu inima stransa asteptand impresiile. In momentul intalnirii am fost intampinati cu “Buna ziua” pe un accent englezo-romanesc. Oamenii au venit super incantati spunandu-ne ca suntem norocosi ca ne-am nascut si am copilarit in asemenea loc. Cati romani ar fi de acord cu propozitia asta si cati nu? Nu stiu daca experienta de viata si de calatorii sau mediul social in care traiesc i-a determiat sa vada ce e mai bun din Romania, dar cert este ca aceasta scurta calatorie prin Sighisoara, Brasov si Bucuresti i-a determinat sa isi doreasca sa se reintoarca.  In acest punct ma astept ca jumatate din cei care au citit pana aici sa spuna : “Da, dar sa vedem ce mai zice daca ar locui aici.”, iar jumatate sa spuna: “Da, frumos ca mai sunt si oameni care stiu sa vada frumosul.” Tu in care directie esti?

Related press articles: Imaginea Romaniei in UE

Zumba

Ieri am fost la prima mea clasa de Zumba! Zumba este un program de aerobic bazat pe miscarile dansului latino. A fost inventat de dansatorul si coregraful Alberto ‘Beto’ Perez, iar cu ajutorul a doi tineri antreprenori au dezvoltat acest nou stil de fitness (zumba). Nefiind o persoana careia ii place aerobicul sau ideea de mers la sala, dar in schimb placandu-mi sa dansez, Zumba este exact ce aveam nevoie: muzica, dans, energie si miscare. E ca si cum te-ai duce la o petrecere si dansezi intens o ora intreaga. Nu imi dau seama daca prinde si la barbati, caci in clasa mea au fost numai fete.

Un alt element care contribuie la succesul acestei idei este muzica, care e super antrenanta si numai piese noi, de club. Desi teoretic ar trebui sa fie numai muzica latino, antrenoarea a bagat de toate genurile…important era sa fie energica. De-a lungul unei melodii construieste practic un dans. Repeti niste pasi si niste miscari, pe care apoi incepi sa le legi, iar pana la finalul melodiei iese o mica coregrafie. Desi eram foarte convinsa ca va fi super simplu, am realizat ca e nevoie de ceva antrenament mental si fizic sa retii exact toti pasii si sa ii legi. Deci pentru iubitoarele de muzica si dans, care vor putina miscare retineti Zumba. Nu stiu daca la noi a aparut, dar in US, UK, Spania, Italia e deja la moda, asa ca sigur va ajunge valul si in Romania.

Tratat de comoditate

In top trei insusiri negative care ma caracterizeaza se aseaza cu maiestrie comoditatea. Omul comod este definit ca fiind acea persoana care nu vrea sa faca eforturi; care nu intelege sa iasa din obiceiurile lui, din ritmul lui tihnit, obisnuit de viata.  Pentru omul comod, in schimb, comoditatea este acea stare de bine, de relaxare permanenta care te lasa sa iti vezi de drumul tau liniar.  Din aceasta cauza comodului ii este greu sa iasa din aceasta stare, fiind inconjurat de senzatia de confort si bine. Si pentru ca fac parte din ponderea oamenilor care au aceasta trasatura, trebuie sa recunosc ca este foarte greu sa ma lupt cu ea. Dar am realizat ca majoritatea lumii traieste in aceasta stare si multi nici nu realizeaza ca starea de comoditate este una atat de inselatoare. Pe cat de dulce si calda pare pe atat de mult rau ne creeaza.

Ea este cea care ne determina sa stam in loc sa actionam. Ea este cea care ne determina sa ne multumim cu ce avem. Ea este cea care ne face sa dam inapoi in loc sa luptam. Din cauza ei nu ne putem depasi nivelul. Suntem bine unde suntem, deci de ce sa ne mai agitam, citim, invatam, interactiona cu oameni noi? Ne simtim bine cu noi, cu ce avem, deci putem sta linistiti, in starea noastra de comoditate. Dar totusi, pentru cei care inteleg ca trebuie sa scapa de ea, lupta este una apriga si de lunga durata. Si cel mai probabil ca nici nu o vom infrange, ci va trebui mereu sa ii tinem piept, pentru ca din pacate face parte din nou.

Din toate incercarile si experimentele facute pe mine, cea mai eficienta metoda este sa ma provoc.  Sa imi stabilesc niste obiective foarte inalte, sa imi dau niste termene foarte clare si stranse, sa ma autocritic cand gresesc si mereu sa imi spun in minte ca viata este foarte scurta. Atunci cand simt ca nu m-as mai dezlipi de canapea de bine ce imi este si Daniel imi spune sa mergem sa jucam tenis, imi vine sa ma fac ca am adormit brusc . Dar gandul ca acum e o clipa pe care maine nu o am si ca toate clipele astea se aduna si numaratoarea a inceput demult, atunci imi aduc aminte ca de fapt imi face multa placere sa joc tenis, ca imi place sa fac o activitate in aer liber, iar miscarea si competitia au grija si de corp si de minte. Asa ca in cele din urma castig aceasta runda in fata comoditatii.  Dar vine si urmatorul nivel de intelegere a problemei si anume cum faci sa lupti singur cu ea si nu impins de la spate? Hmm…aici e mai complicat. Aici lupta nu e numai cu comoditatea ci si cu tine.  Atunci incepi sa te provoci, sa iti gasesti o motivare mai puternica decat cea de a fi lipit de canapea in starea de relaxare. Vreau sa joc azi tenis pentru ca ma simt obosita si in loc sa ma intind pe canapea, voi depune miscare. Vreau sa ma implic azi in proiectul X pentru ca mai lucrez la doua si in loc sa refuz, voi merge mai departe. Vreau azi, acum si nu maine sau mai incolo. Functioneaza si e eficient dar cere mult exercitiu si lupta.

Deci respect comoditatea pentru ca face parte din mine, dar o urasc pentru ca imi da atatea batai de cap. Si cand ma gandesc ca viata e o competitie iar printre jucatori exista o pondere carora le lipseste aceasta caracteristica…ma provoc, ma provoc si mai tare.

Mmmm….Paris

Cand vrei sa te plimbi pe strazi frumoase, sa admiri cladiri vechi, sa iti rasfeti papilele gustative si sa savurezi un pahar de vin rosu intr-o cafenea in colt de strada…stii ca trebuie sa evadezi la Paris. A fost prima noastra vizita in orasul cel mai vizitat din lume si prima impresie a fost ca ne simtim ca acasa. Impresionant prin arhitectura, istorie, cultura, Parisul este unul dintre cele mai frumoase orase prin care am avut ocazia sa calatoresc. Un oras unde pana si cel mai putin gurmand om pe care il cunosc, adica eu, a fost incantat de deliciul pe care l-am avut la orice restaurant la care am mers. Desi este evident un oras foarte frumos, ordonat si liniar in arhitectura, cu muzee renumite si catedrale pe masura, Parisul cred ca patrunde in mintea si sufletul calatorului mai mult prin aerul boem, prin aromele cafenelelor, prin parfumul esarfelor trecatorilor, prin delicioasa si fina bucatarie frantuzeasca.

Pentru ca Parisul este o sursa imensa de frumos si eleganta o sa trec ca top cinci locuri/imagini: plimbarea pe strazile din Montmartre si orasul vazut de pe scarile bisericii Sacre Coeur; dupa-amiaza petrecuta intr-o mica piateta din cartierul Latin alaturi de prieteni la un pahar de vin si o degustare; turnul Eiffel noaptea; imaginea a doi indragostiti pe o banca pe unul din podurile peste Sena savurand din doua pahare o sticla de vin rosu imachetata intr-o punga de hartie; un domn pe la 60 de ani dichisit imbracat, cu un fular mov la gat, trecand pe o bicicleta prin gradinile de langa Louvre si spunandu-mi “Bonjour”. Toate acestea alimentate in mod constant de vinul exceptional, biftecul tartar, foie gras si un armagnac.

Neintentionand sa trec nimic la capitolul negativ, trebuie din pacate sa spun despre mizeria de pe strazi, metrou si orice loc public si de asemenea despre mixtul extraodinar de oameni care te face sa te intrebi care sunt adevaratii parizieni. Venind din tara mixtului cultural si rasial, aveam nevoie de un aer autentic european, pe care din pacate nu l-am simtit asa cum ma asteptam. Globalizarea loveste se pare toate capitalele mari ale lumii, unicitatatea si identitatea locului ramanand evidenta doar prin arhitectura, cultura si istoria locului. Nu ca as avea ceva impotriva, doar ca e pacat ca trebuie sa fii ghidat prin ce locuri sa mergi ca sa intalnesti cu adevarat localnicii.

Pentru ca Parisul este indiscutabil un oras al romantismului si are un aer special si unic, se pare ca l-a “prins” si pe Daniel care mi-a facut o mica surpriza pe youtube. Si pentru ca toti am fost macar o data indragostiti Parisul este si va fi mereu destinatia perfecta pentru rememorarea sau retrairea acelor clipe.

Noi limite personale

Mutarea chiar si temporara intr-o tara straina creaza inevitabil schimbari in interiorul tau. Iar una din modificarile pozitive pe care ti-o genereaza este aceea a deschiderii spre cunoastere.  Inainte sa ajung aici auzeam de la alti membrii de familie sau prieteni care traiau in afara ca o sa vad si o simt ca devin mai deschisa. Crezand despre mine ca am fost mereu o persoana deschisa, careia ii place sa invete lucruri noi, afirmatiile respective mi se pareau ca nu mi se vor potrivi, pentru ca eu sunt deja asa.

Acum sunt aici si le dau dreptate. Poate cel mai mare castig al unei astfel de experiente este intr-adevar deschiderea pe care incepi sa o ai si sa o intelegi. Lucru explicabil prin faptul ca odata ajuns intr-o tara noua, intr-o societate diferita, intr-un mediu complet nou esti fortat sa iesi din zona ta de confort si sa deschizi ochii la ce este nou si necunoscut.  Acasa totul este cunoscut, stii cum functioneaza lucrurile, vorbesti cu toata lumea in limba materna, pe  oamenii din jur ii stii de cand te-ai nascut, traiesti intr-o anumita siguranta si implicit intr-o zona de confort.  Aici toate aceste lucruri dispar brusc, brutal si esti nevoit sa iesi din aceasta stare si sa intri intr-o zona de cunoastere, de invatare, de exploatare.  Astfel incepi sa iti cauti noi repere, noi lucuri de care te poti sprijini, noi surse si resurse de comunicare, relaxare, de a trai.

Concret, pentru ca mintea ta a iesit din zona de confort si acum e dispusa sa invete, incepi sa iti doresti sa citesti orice sursa de informare pentru a fi la curent cu ce se intampla in orice domeniu (nu mai ai pe nimeni care sa iti dea vesti despre ce stiri sunt de actualitate), incepi sa iti doresti sa asculti concerte la care nu te duceai niciodata acasa, pentru ca ti se pareau plictisitoare sau pentru ca niciodata nu te-ai gandit ca poti face asta. Aici insa simti ca te duci ca sa cunosti, sa vezi cum fac si altii lucrurile pe care stii ca exstau si acasa dar la care nu te-ai mai gandit sau nu le-ai mai practicat demult.  Vrei sa vorbesti cu cei de langa tine si sa impartasesti impresii pentru ca observi ca majoritatea ajunsi aici au o poveste de viata din care poti invata. Deschiderea personala capata ramuri noi. Si inainte invatam lucruri interesante, dar parca citeam mereu acelasi meniu unde se mai schimbau din cand in cand diferite feluri de mancare. Acum se schimba si ingredientele. Poti crea practic feluri de mancare pe care le stiai deja, doar ca acum stii ca le poti face dupa mai multe retete, ai mai multe oportunitati, care erau mereu acolo, dar nu le vedeai.

Cu siguranta e greu de sesizat diferenta daca nu o experimentezi. Si pentru ca o simt, o traiesc si incep sa o inteleg din ce in mai bine nu poate decat sa ma incante ca am sansa de a experimenta noi zone si limite umane. Sper doar ca odata cu intoarcerea acasa sa imi pot crea singura aceasta iesire din zona de confort si sa fiu cat mai mult in zona de invatare.